Ar putea fi o afacere de miliarde pentru România: Acum negociem cu partenerii chinezi

Ar putea fi o afacere de miliarde pentru România: Acum negociem cu partenerii chinezi
Publicat: 04/05/2018, 20:32

„Cu privire la Unitățile 3 și 4, noi suntem momentan în negocieri cu partenerii noștri chinezi, am mai primit un nou mandat de 6 luni de negociere din partea acționarilor, care a fost aprobat în 2 martie 2018″, a precizat Cosmin Ghiță.

Directorul general Nuclearelectrica a precizat că un astfel de contract conține mai multe aspecte ce trebuiesc negociate.

„Un astfel de contract are multe aspecte care trebuiesc negociate, nu vă pot da mai multe detalii deoarece am semnat un contract de confidențialitate, dar pot să vă spun că, dacă operam conform stategiei de investiții în baza căreia noi ne dezvoltăm colaborarea cu chinezii, specialistii noștri ar opera aceste centrale”, a subliniat Cosmin Ghiță.

Directorul general Nuclearelectrica a mai menționat că „la finalul acestor 6 luni de negociere vom revizui oportunitatea de a merge înainte sau de a lua alte acțiuni, depinzând unde ne aflăm în momentul respectiv cu partenerii chinezi în negocieri. Dacă am definitivat acordul, sau dacă s-a luat o decizie finală asupra proiectului”.

Dezvoltarea de noi unități nucleare în România se află în discuție încă din 2003.

Studiul de fezabilitate realizat de Deloitte&Touche și prezentat Consiliului de Administrație al Nuclearelectrica în luna martie 2006, a identificat ca soluție optimă pentru realizarea Unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă, înființarea unei Companii de Proiect formată din investitori locali și străini. Guvernul român și-a demonstrat angajamentul pentru acest proiect când a anunțat la data de 14 septembrie 2006 realizarea a două noi unități nucleare îin România.

Unitățile 3 și 4 se află în conservare încă din 1992. Rata totală de finalizare este de 15% la Unitatea 3 și de 14% la Unitatea 4, constând în lucrări civile la clădirea reactorului, clădirea turbinei și clădirea de servicii.

Prin Hotărârea de guvern nr. 643/2007, Guvernul României a aprobat strategia de atragere a investitorilor în vederea realizării Unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă inclusiv graficul de înființare a noii companii responsabilă cu finalizarea proiectului. În urma depunerii ofertelor, 6 companii au fost selectate pentru realizarea proiectului. fiecare investitor obținând un procent din numărul total de acțiuni, proporțional cu capitalul investit: Nuclearelectrica (51%), ArcelorMittal Romania (6,2%), CEZ Republica Cehă (9,15%), GDF SUEZ Belgia (9,15%), ENEL Italia (9,15%), Iberdrola Spania (6,2%) și RWE Power Germany (9,15%).

La 29 martie 2009 a fost înregistrată compania de proiect sub denumirea SC EnergoNuclear SA la Registrul Comerțului și a fost desemnată echipa managerială. EnergoNuclear este o companie cu capital public-privat.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
În urmă cu 50 de ani, două surori au ieșit la o pizza și nu...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Alegeri SUA 2024 LIVE TEXT. Donald Trump vs. Kamala Harris, o confruntare istorică ce va...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Data la care se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției 2024. Ce surprize au...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Toți proprietarii de mașini trebuie să declare la primărie. Este obligatoriu în România
Primești amendă pe loc și ai probleme mari cu vecinii. Regula pe care mulți proprietari...
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Universitățile din Anglia cresc taxele pentru studenți pentru prima oară în aproape un deceniu